Hai sa-ti arat Bucurestiul iarna
Te uita cum ninge-n decembre…
Dar dupa ce a nins, la vreo zi, doua, distanta, nu te mai uita, ca e prapad. Toata frumusetea, toata poezia ninsorii dalbe piere sub mormanele de zapada trista si murdara, sub damburile de nameti dusmanosi care abia asteapta sa te prinda de cauciucul fin, de primavara-vara, al masinii. Asta pentru ca unii te sfatuiesc cu insistenta sa nu-ti pui cauciucuri de iarna decat daca mergi constant pe un strat gros de zapada moale, pentru ca altfel asfaltul inghetat si mocirla de la 2-3 grade Celsius le erodeaza si oricum le fac ineficiente. Altii, dimpotriva, iti spun sa-ti pui, ca ti-e mai bine cu ele decat sa aluneci pe sosele ca o sanie si sa ramai intepenit in fiecare sant mai pervers.
De Craciun, omule, sa fii mai bun! Dar nu pana-n Ajun, ca ai multe drumuri de facut, supermarketuri de asaltat si alti soferi de injurat.
Anul asta 24 decembrie m-a prins pe soselele deja murdare ale Bucurestiului, incercand sa ma strecor printre concetateni chiauni, desfigurati de oboseala alimentarii cu hrana de sarbatoare si de revolta pe care ti-o starneste simplul fapt ca dupa dupa ce mergi bara la bara ore intregi, saracei tale masini nu-i vine deloc ideea sa leviteze. In plus, unul mai dibaci tocmai ti-a luat-o inainte, s-a descurcat, al naibii, si sta la stop tot de doua ore, dar e in fata ta!
Cred ca v-am mai povestit si cu alte ocazii ce mult admir cavalerismul barbatilor romani. Iata o mostra: ca sa ajung la blocul meu, trebuie sa fac la dreapta de pe o sosea cu doua benzi, destul de circulata, si sa intru pe o straduta ingusta, pe care daca am ghinionul sa intalnesc un automobil ce vine din sens invers suntem ca in povestea cu cele doua capre pe un pod. Cand se intampla lucrul asta, si se intampla destul de des, cedeaza cel care n-a apucat sa avanseze prea mult pe straduta, si da putin in spate. Ei bine, acum cateva zile ajunsesem la jumatatea stradutei, cand in fata mea a aparut un gibon cu BMW si cu un copil mic pe scaunul din dreapta fata (pentru ca prostii se mai si inmultesc, din pacate). Iar eu, conform unei reguli nescrise a zonei, am asteptat sa dea in spate ca sa pot trece. Nimic. La un moment dat, incepe sa dea din faruri. Am zis ca i s-o fi blocat bolidul cel mare si scump, sau ceva de genul asta. Dar nu, el insista, si i-am citit pe buze urari dragute pentru mama si pentru tot neamul meu. Ce puteam sa fac, sa ma cert cu animalul? Am dat eu cu spatele 20 de metri, iesind cu fundul masinii in sosea si riscand sa fiu lovita in orice clipa sau daca nu, cel putin injurata – pe buna dreptate – de alti soferi.
Si asta nu-i singurul exemplu. Posesori de nadragi si de masini mult mai puternice si mai impunatoare decat a mea m-au facut zilele astea sa ocolesc prin cei mai mari nameti, ca sa treaca ei pe drumul mai batatorit, m-au injurat c-am oprit la trecerea de pietoni si n-am vrut s-o iau pe capota pe babuta care traversa prea incet pentru graba lor catre taiat frunze la caini, m-au ocarat cand cautam, cu avariile pornite, un loc de parcare, m-au izgonit cu vorbe grele cand l-am gasit – ca nu putea melteanul sa intoarca dintr-o bucata din cauza mea (adica ii trebuiau trei miscari, care se invata la scoala de soferi, dar n-avea timp el de de-astea, vine Craciunul si se termina trascaul de pe raft, la Auchan).
Ne indreptam spre sfintele sarbatori cu nervii facuti prastie, cu rabdarea la nivel de avarie, aruncand cu caciula de pamant, batand cu pumnul in masa la ghisee, grupandu-ne pe sosele in flancuri de masini impotmolite, derapante, murdare si ambreiate in draci.
Si ma intreb cine-i de vina pentru sufletul meu atat de pangarit, in prag sfant de sarbatoare, de atatea ganduri negre si de atatea vorbe de ocara…
Ninge o zi ca-n povesti cu zane, si la nici inca una dupa orasul imbraca haina de cosmar a baltilor reci si infecte in care ne cufundam galosii. Fulgii inocenti de nea se transforma pe negandite in munti imensi de troiene noroite in care ne afundam zile-n sir picioarele, masinile, rabdarea si zambetele de pana mai ieri.
De-aia nu-mi place sa ninga la oras!
Nu in orasul asta mare si urat in care toti, si oameni si strazi, suntem lasati de izbeliste de primari nepasatori si incompetenti. Bine ca se gasesc mereu insa si timp, si bani, pentru ornamente de Craciun hidoase, atarnate intre stalpii cu lumina chioara, de la Universitate. Noi sa fim sanatosi (dar nu la cap). La multi ani!
December 27th, 2009 at 1:15 am
La multi ani, Alina! Un gand bun, de aici, de la Constanta, orasul nr. 1, la “10 pentru Romania”… Nr. 1 la mizerie, hartii pe jos si prin aer, haos in trafic, nr. 1 la mitocani si pupeze cu tupeu la volan, nr.1 la mormanele de zapada, adunate la margini de trotuar, pline de noroi, nr.1 la balti, hartii, pubele rasturnate, caini vagabonzi…
In fine, asta ca sa adaug si eu cateva randuri la cele scrise extraordinar de tine.
Insa, sa ne bucuram si sa savuram, atat cat putem, alaturi de cei dragi noua, momentele acestor sarbatori.
Inca o data, draga Alina, urari calde si numai bine. Te imbratisez.
December 27th, 2009 at 2:01 pm
Alina, chicotesc infundat, in varful patului, cu laptopul in brate, citind si recitind ceea ce ai postat! Doamne, cat de bine ai surprins romantismul acestui “mic Paris” iarna (nu ca vara nu am avea ce spune…)
Era normal sa nu ne mai gaseasca Mos Craciun in jungla asta de mizerie (fizica si metafizica), cred ca si dragostea se sperie cand vede asa ceva!
Sa nu fiu insa rea si sa nu uit de spiritul acestor sarbatori(de care alta data ma bucuram pana la lacrimi), chiar daca eu nu l-am simtit decat prin ochii alor mei… si sa-ti doresc strazi curate, atat in oras, cat si in orice drum pe care sufletul il face prin viata!
December 27th, 2009 at 2:41 pm
E frumos câtă vreme stai în casă, lângă geam, cu o ciocolată caldă în mână, cu pachetul de țigări și cu teancul de amintiri răzlețe.
December 27th, 2009 at 4:24 pm
E frumos si pe strada, printre oameni agitati si nervosi, tropaind prin noroaie inghetate si resturi cu ’surpriza’ inmuiate. E frumos si in clinchet de claxoane, in scartait de roti inzapezite si in scranjet de lanturi pe asfalt. E frumos cand ninge si in Bucuresti.
In singura zi cu viscol si zapada, am mers pe jos vreo ora spre servici, facand carare pe trotuar si scufundandu-ma pana la genunchi in zapada neumblata, numai a mea. Am inghetat, am intarziat, am obosit, dar mi-a fost sufletul usor, de copil in prag de vacanta, cu ghetele ude si nasul rosu. Mi-a fost drag de iarna, anotimpul meu natal.
Sarbatori fericite si cu zapada si un an nou curat!
December 27th, 2009 at 11:18 pm
La multi ani si tie, Angi D, si e asa pacat ca ne batem in orase – care e mai urat si mai murdar?
Eu jur ca faceam parte dintre cei care luau apararea Bucurestiului cu orice pret, e orasul meu si il iubesc, aici mi-e cel mai bine, aici e casa mea, dar numai sofer sa nu fii in el, ca-ti piere si nostalgie si tot, amintirile din copilaria frumos inzapezita raman strivite undeva sub nametii jegosi ai realitatii de azi.
Anemone, sper ca dragostea sa nu se sperie de orasul meu nebun, sa nu fie lasa, ca eu o astept, o astept…
Ioana, ai dreptate, in casa e numa bine!
Monica, eu nu vorbesc de acea prima zi cand a nins, zi care m-a bucurat si m-a pacalit cu frumusetea ei, care mi-a anihilat toate temerile. Vorbesc de zilele de dupa. Numai cine s-a aventurat in traficul de pe 24 ianuarie ma intelege…
Si recunosc, mi-e mai draga vara, imi plac soarele, caldura, marea… Iarna ma chinuie prea rau si-mi pare zgarcita in toate, pentru tot ce daruieste frumos te face sa platesti cu varf si indesat, pentru cativa fulgi care danseaza o ora, trebuie sa induri luni in sir de mocirla, de frig, de umezeala, de nervi… Of, nu-mi place iarna si nici ea nu ma place pe mine! : (
December 28th, 2009 at 1:06 am
Intru si eu in micul vostru grup de femei nefericte de zapada din Bcuresti,dar fericite de puritatea ei,amintindu-ne de clipele copilariei cand plecam dimineata la scoala zgribulita si cu nasul instantaneu rosu!Nu aveam alta placere decat sa ma tavalesc prin zapada!Insa astazi am ajuns sa urasc iarna cu gerul ei care imi distruge orice milimetru de piele cu care intra in contact!Desi iarna este “anotimpul natal”,recunosc ca nu suntem cele mai bune prietene!
Un an mai bun decat cel ce se incheie,fetelor,si mai putin bun decat cel va ii va urma!
December 28th, 2009 at 12:06 pm
Eh, iarna ii place pe toti, dar asa e ea, mai scortoasa, taciturna si rece. Si mie imi plac soarele, caldura si culorile verii. Nu mai fi necajita, te rog, te uita cum ninge decembre.. :
Te uita cum ninge Decembre,
Spre geamuri, iubito, priveste
Mai spune s-aduca jaratic
Si focul s-aud cum trosneste.
Si mana fotoliul spre soba,
La horn sa ascult vijelia,
Sau zilele mele – tot una -
As vrea sa le-nvat simfonia.
Mai spune s-aduca si ceaiul,
Si vino si tu mai aproape
Citeste-mi ceva de la poluri,
Si ninga… zapada ne-ngroape.
Ce cald e aicea la tine
Si toate din casa mi-s sfinte
Te uita cum ninge Decembre…
Nu rade… citeste-nainte.
E ziua si ce intuneric…
Mai spune s-aduca si lampa
Te uita, zapada-i cat gardul,
Si a prins promoroaca si clampa.
Eu nu ma mai duc azi acasa
Potop e-napoi si-nainte,
Te uita cum ninge Decembre…
Nu rade … citeste-nainte.
(Nicu Alifantis – Decembrie)
December 28th, 2009 at 6:13 pm
Draga Monica versurile scrise de tine sunt foarte frumoase dar ii apartin lui George Bacovia.
December 29th, 2009 at 1:29 am
Cautati si cantecul!
December 30th, 2009 at 6:47 pm
La Multi Ani! Sa traiesti 1000 de ani! Sa fi sanatoasa si iubita si sa tot auzim de tine!
)))
Ironia face sa dau peste blogul tau intamplator, dupa ce mi-am sucit mintile in toate felurile cum as putea sa dau de tine. Pentru ca, deh, de la o varsta ti se face dor de prieteni pe care nu i-ai vazut sau auzit de mult!!! Si cind am pierdut orice speranta, iata-te aici, in toata splendoarea, asa cum mi te aminteam din … copilarie
December 31st, 2009 at 12:41 am
Maimutaaaa!!! Mi-a fost asa de dor de tine, jur, m-am gandit la tine toti anii astia…
Ma bucur ca mi-ai scris, te astept pe mail: alina@revistatango.ro sa vorbim mai multe! Te sarut!
December 31st, 2009 at 12:46 am
Alexandra, Mioara, Monica, tuturor va multumesc pentru mesajele voastre si va urez la multi ani fericiti, iar mie-mi doresc, la anul, un blog mai putin plangacios, mai plin de vesti bune si de intamplari vesele pe marginea carora sa povestim si sa barfim. : )
December 31st, 2009 at 6:19 pm
Alina, si din partea mea, ganduri bune, in ultimele ceasuri ale anului 2009, imbratisari calde si urari sincere de sanatate si satisfactii personale si profesionale pentru un 2010, de nota… 10 (sau de nota… 2010 !!!), mai bun, mai plin de iubire, mai putin… crizat!
La multi ani!
December 31st, 2009 at 6:52 pm
La multi ani, fete frumoase, si un an mai plin de lumina si dragoste!
December 31st, 2009 at 7:25 pm
La multi ani! Sper ca 2010 sa fie mai bun pentru toata lumea.Sa fim sanatoase in primul rand, apoi..fericite si iubite! sau invers: iubite si fericite!
January 1st, 2010 at 3:52 pm
La multi ani!!!!!!! Anul 2010,sa-ti aduca numai fericire,sa te fereasca de prosti!
Dragostea sa-ti umple sufletul de fericire,iar ironia sa nu te paraseasca!
January 1st, 2010 at 4:56 pm
La Multi Ani, Alina! Cu timp pentru scris, pentru prieteni, pentru liniste si cu cat mai putine hidosenii pe post de ornamente in Bucuresti si in viata!
January 2nd, 2010 at 3:24 pm
La multi ani Alina! Si un 2010 ….de nota 10!
Tabloul de iarna pe care tocmai l-am citit se potriveste perfect nu numai capitalei europene a tarii noastre ci si provinciei….
Nu traiesc in Bucuresti insa ce ai descris tu e leit cuce-am vazut eu pe troturele Clujului si ale Sucevei..
Intotdeauna cand cineva povesteste asemenea ispravi ma gandesc la o carte care ( din pacate) descrie perfect tara in care traim:”Ghidul nesimtitului” de Radu Paraschivescu..diferenta fiind ca atunci cand citesti carte razi…in timp ce in situatia reala nu prea….
La fel cum stiu de la o amica psihiatra ca intotdeauna multi cai putere incearca sa compenseze centimetri in minus..sau de ce nu unitati de IQ….
Oricum tot la vorba ta ajung si eu: noi sa fim sanatosi!