Alina Grozea

“Maşina şi amanta nu se împrumută!” e o vorbă din folclorul masculin ce poartă în ea, pe lângă un grăunte de haz misogin, şi dovada că legenda conform căreia în sufletul bărbaţilor femeia şi automobilul ocupă spaţii şi profunzimi similare conţine un dureros sâmbure de adevăr. Scene comice de film, pagini de reviste auto, sau momente desprinse din imediata şi cruda realitate ne arată cum bărbatul adorat, ce abia-şi ridică privirea către un moft sau o durere de-a ta, şi-ar sacrifica şi ultimele fărâme de timp sau de buget întru frumuseţea şi integritatea partenerei lui cu patru roţi.

Pentru bărbaţi maşina n-a însemnat niciodată doar un banal mijloc de transport, ci un fetiş, o prelungire a personalităţii, o carte de vizită, o compensare a lipsei de virilitate, un potenţator de curaj, un simbol falic, iar grija pentru ea devine, deseori, o obsesie, un mijloc de evadare din rutină, un leac pentru singurătate, o dăruire vecină cu adoraţia.
Un bărbat care se gândeşte de zece ori înainte de a investi sentimente şi bani într-o relaţie de dragoste sau care-şi drămuieşte cu precizie contabilă devotamentul conjugal poate dezvolta pasiuni incontrolabile pentru nu neapărat frumoasa din garaj.
Cu o detaşare aproape autistică, bărbatul e în stare să-şi contemple ore în şir achiziţia, să-i lustruiască bordul până la epuizare, s-o asculte cum toarce sau cum huruie, să umble duminici la rând în măruntaie unsuroase încercând să-i vindece unei rable boli fără leac, să întârzie la propria nuntă aşteptând diagnosticul de la service, cu îngrijorare, ca pe rezultatul unei biopsii.

Cel mai bine conturate fantezii sexuale masculine au ca decor habitaclul strâmt al limuzinei personale. Între cele trei sau, după caz, cinci uşi au loc, real sau doar imaginar, multe dintre năzbâtiile lor erotice, cu partenere cucerite sau plătite. Oricât de frumoasă şi senzuală le-ar fi iubita din patul de acasă, e de nerefuzat o partidă de sex oral la volan, ilegală, sordidă, de preferat periculoasă, în plină viteză pe autostradă. Mărturie stă celebrul caz al lui Hugh Grant, care şi-a distrus aura de gentlemen rafinat şi şi-a compromis definitiv relaţia cu superba Liz Hurley după ce a fost arestat la Hollywood, pe Sunset Boulevard, pentru o hârjoneală în propriul BMW cu Divine Brown, o prostituată ieftină şi urâtă.

Pentru femei, lucrurile nu au ajuns, încă, atât de departe. E drept şi că, poate niciodată, bagajul nostru genetic, croit după tipare ce pun abilităţile emoţionale deasupra celor pragmatice, nu ne va da voie să fim şoferiţe la fel de bune precum bărbaţii. Cu excepţiile de rigoare, noi, femeile, vom sta întotdeauna mai prost la capitolul orientare, reflexele noastre vor fi mai lente, depăşirile mai ezitante, parcările mai stângace, iar maşinile conduse de noi nu vor căpăta, poate niciodată, pe şosea, eleganţa şi fermitatea celor cărora măiestria masculină de-a cârmui le conferă o ţinută frumoasă de drum.

Pe femeie au adus-o la volan emanciparea, dorinţa de a fi în pas cu vremurile, nevoia de a-şi face viaţa mai uşoară. Pentru majoritatea femeilor maşina încă este, din punct de vedere tehnic, un mister, iar emoţional, valoarea carcasei ambulante n-o întrece în intensitate pe cea a maşinii de spălat sau a cuptorului cu microunde. Azi sunt multe femei pentru care şofatul a ajuns o rutină zilnică, viaţa de pieton o amintire veche şi maşina o componentă esenţială a existenţei lor, precum electricitatea, apa curentă sau telefonul mobil. Însă, în acelaşi timp, maşina rămâne, pentru femeie, un modern şi util mijloc de trai, nu un scop în sine.
Femeile îşi iau carnet ca să nu mai aştepte în staţii, ca să câştige timp, libertate de mişcare sau un job mai bun. Şofează pentru a scurta distanţele, pentru a-şi ajuta familia, pentru a-şi proteja copiii, pentru a-şi controla mai bine afacerile.

Femeile pot fi mândre de maşinile lor, dar niciodată subjugate de ele. Femeile se pot gândi o săptămână ce culoare de caroserie să aleagă, pot scoate dealerii din minţi pentru a obţine exact dotările pe care şi le doresc, dar nu fac tragedii din zgârieturile minuscule de pe capotă şi nici nu le-ar trece prin minte să pună pe aceeaşi balanţă timpul necesar înlocuirii unei bujii cu o oră de tandreţe în braţele omului drag.
Femeile nu se dau în vânt după sexul în maşină, cel puţin nu atât de mult pe cât le-ar plăcea bărbaţilor să creadă. Din punct de vedere erotic, pe femei, spaţiul inevitabil intim al maşinii le îmbie mai degrabă la preludiu, la tatonare, la flirt, la o apropiere fizică de cel dorit, sub pretextul unei călătorii în scop nevinovat.

Mitul american al pierderii virginităţii pe bancheta din spate generează fantasme adolescenţilor imberbi, însă-i la ani lumină distanţă de felul în care-şi visează fetele primele suspine de amor. Orgasmul pe care şi-l provoacă Sharon Stone în Basic Instinct II, în timp ce goneşte ameţitor la volanul unui bolid, contrabalansează, întru diversitate, clişeul masculului excitat de viteză, însă acela e doar un film, cu scenariul scris de un bărbat.
Pentru femeie, maşina poate fi o provocare sau un simplu instrument de lucru, o declaraţie de independenţă, o nevoie, o fiţă, un accesoriu modern, dar niciodată o sută de cai putere argintii, luaţi în leasing, nu vor putea fi mai presus decât omul care-i stăpâneşte sufletul, îi alimentează speranţele şi-i conduce visele.