Alina Grozea

Şi iată că textul viitor a venit. Rămăsese să vă povestesc despre idioţi care-şi dau aere de comercianţi eco, despre vegetarieni cu doi neuroni (câte unul de fiecare) şi despre gospodine obtuze, cititoare de gazete pline de reţete naturiste, femei care şi-au băgat cu zile soţii în mormânt. Dar s-o iau pe rând.

Sigur, ideal ar fi să culegem flori de pe câmp, să furăm ouă de sub târtiţa găinii şi să bem lapte direct de la ţâţa vacii, însă pe mulţi ne cam incomodează că suntem cel puţin 5 zile din 7 orăşeni, şi trăim într-o societate de consum a secolului 21, profund industrializată. Şi chiar dacă, să zicem, în week-end ne rătăcim pe la vreo fermă sau evadăm din oraş la casa bunicii pe rit vechi, cu ogradă, coteţ şi bătătură, am auzit eu – şi să mă contrazică cine ştie mai bine – că după ce culegi oul din cuibar e musai să aştepţi o zi, două, înainte să-l mănânci aşa «proaspăt, de ţară», iar lapte de vacă nefiert, abia muls, cică bei pe riscul tău, de câte bacterii colcăie pe acolo. Iar dacă-l fierbi minute bune, îşi cam pierde din proprietăţi, pe când cel pasteurizat (care nu înseamnă tratat chimic, cum am auzit că susţinea o tută, ci înseamnă conservare prin încălzire la o temperatură sub 100^oC, urmată de o răcire bruscă, astfel încât produsul îşi păstrează intacte proprietăţile) este mult mai sănătos.

Şi acum să vă spun o poveste adevărată, dintr-un reportaj de pe Discovery, apropo de frenezia anti E-uri şi anti-conservanţi, care ne cuprinde când vrem să părem mai “eco” şi mai inteligenţi. Un producător de sucuri de fructe şi dulceţuri de prin America a vrut să fie mai cu moţ şi să scoată pe piaţă produse 100% « fresh », fără pic de aditivi, ca la mama cumpărătorilor lui acasă. Numai că după ce a-mbuteliat licorile şi le-a împrăştiat prin supermarketurile din regiune, în spitalele din împrejurimi au început să apară cazuri ciudate de tulburări gastrice, de diaree violentă şi sângerândă, şi până să se prindă medicii despre ce e vorba, unii dintre pacienţi au murit. După analize amănunţite de laborator şi investigaţii minuţioase, căci epidemia devenise îngrijorătoare, s-a descoperit vinovatul: bacteria E-coli. Deştepţii care făceau sucuri «naturale» aveau livada lor, of course, dar foloseau pentru suc şi fructele căzute din pom în iarba plină de fecale de animale. Pentru că una e când storci tu acasă o portocală sau razi un măr, şi controlezi întreg procesul din punct de vedere igienic, însă de la magazin e cel mai “sănătos” – asta dacă ţii la viaţa ta – să cumperi sucuri de fructe pasteurizate.

Alt caz care m-a cutremurat e legat de dieta strict vegetariană. De când am văzut la televizor (tot pe Discovery) acea istorie despre doi cretini, un el şi o ea, vegetarieni convinşi, hippie, flower fucking power, care şi-au ucis copilul prin înfometare, urăsc aceasta tagmă, deşi nici înainte de respectiva vizionare nu-i prea aveam la inimă pe sclifosiţii ăştia ipocriţi, care nu consumă carne, dar poartă geci de piele. Băieţelul care a avut ghinionul să se nască în familia asta de dezaxaţi fusese «hrănit» numai cu lapte de soia şi ceaiuri de plante, până când deficitul proteic i-a blocat funcţiile metabolice şi bebeluşul a murit, pur şi simplu, de foame. Părinţii au fost arestaţi şi acuzaţi de omor din culpă – deşi cel cu premeditare mi se părea mai potrivit în acest caz.

A treia poveste n-o ştiu de la televizor, ci s-a petrecut chiar în familia mea. Vărul meu bun a murit, la numai 45 de ani, de cancer. Nu vreau să intru în amănunte, dar avea o formă de boală pe care ar mai fi dus-o pe picioare mulţi ani, măcar până să-i vadă mărişori pe cei doi copii. N-a fost să fie, pentru că a lui nevastă o luase de mult razna, dădea copiilor numai grâu încolţit în loc de ciocolată, dacă erau bolnavi îi descânta, avea camera blindată cu icoane şi cărţi de rugăciuni care ţineau loc şi de mâncare, şi de medicamente, şi de orice altă distracţie mai « frivolă ». Singura tipăritură, în afara cărţilor de psalmi, permisă lecturii, era un săptămânal celebru, plin cu sfaturi băbeşti şi naturiste, dedicat medicinei alternative şi vindecărilor miraculoase. Ce nu se gândiseră redactorii acelei publicaţii altfel respectabile era că printre cititorii lor se numără şi unii înguşti la minte, care iau de bun tot ce scrie acolo, fără discernământ, fără să priceapă că termenul de « miraculos », atunci când vine vorba de vindecarea unei boli, se referă la situaţii extrem de rare, la abordări experimentale ale unor cazuri medicale cărora medicina alopată nu le-a dat de cap.

Şi, uite aşa, mătuşa mea cea idioată l-a externat pe văr-meu după ce medicul stabilise şedinţele de citostatice, şi a început să-l trateze ea, aşa cum citise în revistă, cu… foi de varză! A murit săracul om de prea tânăr, în chinuri groaznice, căci avea dureri mari, cangrene pe tot corpul, nevasta nici morfină nu voia să-i dea (că medicamentele, calmantele, sunt de la Diavol, Dumnezeu te vindecă prin rugăciuni şi puterea naturii), iar el o iubea prea mult, şi nici nu mai avea putere să nu-i facă nebunei pe plac.

De-aia gândesc, şi nimeni nu mă va putea convinge de contrariul, că orice teorie, oricât de corectă ar fi în esenţă, lăsată pe minţi nătânge, netrecută printr-un filtru al bunului simţ, măcar, dacă nu prin sita unei gândiri profunde, se transformă din binecuvântare în armă, din lumină în moarte. Orice exagerare, de orice fel, orice idee, fie ea cât de nobilă, dacă stârneste frenezii, pe un fond sufletesc labil poate face victime. Pentru că tot în Biblie, dacă îmi amintesc bine, se spune că drumul din mijloc este cel bun şi drept, e singura cale viabilă către echilibru şi adevăr.